Când neamurile au idei de afaceri - MIRCEA BRAVO

   Vizionare 274,099

MIRCEA BRAVO

Acum 2 luni

Actori: Adrian Cucu și Mircea Popa
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro

Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.

Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.


În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.


Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.


Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Comentarii
Ovidiu Ivan
Ovidiu Ivan Acum 16 Zile
Nota 10 FB cu steluța
MC Roger
MC Roger Acum 26 Zile
2:17 nu stiam ca exista Pocea Unu :))))) just kidding de fapt e Russia 1.
Razvan Florin
Razvan Florin Acum lună
Cucu e fenomenal, bun actor
Damaris Suldac
Damaris Suldac Acum lună
0:27 ,,Bă, vezi că sută-n mie-i 10 %” Foarte bună replica 😂😂
alex jurnalistu
alex jurnalistu Acum lună
Mircea sa luat curentu
Vera Creta
Vera Creta Acum lună
😂😂😂
coste Daria
coste Daria Acum lună
🤣
Marius Dan
Marius Dan Acum lună
Sa mai zici din cand in cand ca sută n mie e 10% in speranta ca unii nu o sa mai folosească asa mult vorba asta... sunteti cei mai tari !
luna rebeca
luna rebeca Acum lună
🤣🤣🤣
dunkin_fp_14 dunkin
dunkin_fp_14 dunkin Acum lună
😂😂😂😂😂😂😂
Sami Kocsis
Sami Kocsis Acum lună
Mai ceva decât Bulă și Ștrulă
Florin Oltean
Florin Oltean Acum lună
Phuu ce personaj Cucu 😂😂😂👏😂👏 Actor de oscar, maestre mi-ați facut ziua mai frumoasă, mulțumesc.
Andreea kalos Kallos
Andreea kalos Kallos Acum 2 luni
Hahaha dar zice bine ca nu sti cei an vacin ca poate faci reacția averea apropo unde stai mircea ca vreau sa ne întâlnim fata an fata bravoooo
IOANA ROSU
IOANA ROSU Acum 2 luni
No asta da Mircea 100% Super tare 👏👏👏👍👍👍
Cristian Popescu
Cristian Popescu Acum 2 luni
🤣🤣🤣🤣🤣🤣nu pot să mă opresc🤣🤣🤣
Dumitru Schitsko
Dumitru Schitsko Acum 2 luni
Da dupa rachiu de electozi te bagi la curent))))
Marian Busuioc
Marian Busuioc Acum 2 luni
Adrian ăsta mă cam enervează că te tot prostește!:))))))
Adrian Adrian
Adrian Adrian Acum 2 luni
👍👍👍
Cristina Chis
Cristina Chis Acum 2 luni
Cel mai tare video👍🏻
Andrei Rusinac
Andrei Rusinac Acum 2 luni
Reclama la vaccin? rau ai ajuns :))
yanys
yanys Acum 2 luni
1:25 😂😂😂😂
Dacoan02
Dacoan02 Acum 2 luni
Mor de. Ras
Narcis Iordache
Narcis Iordache Acum 2 luni
Pocia1 🤣🤣🤣
Sven Zebs
Sven Zebs Acum 2 luni
O da politic subtil
Valentin Fermus
Valentin Fermus Acum 2 luni
Tare de tot!
Marian Sachelarie
Marian Sachelarie Acum 2 luni
Prietene te urmăresc cu drag, dar dacă începi și tu să faci reclamă la vaccin, mă dezamăgești mult. Înțeleg că mai faci un ban cu asta, dar nu o face prostind oameni să își riște viața și sănătatea. Nu îți încărca sufletul cu așa ceva.
GABRIEL CODRUŢ DIŢA
GABRIEL CODRUŢ DIŢA Acum 2 luni
👮👮👮👮🇷🇴🇷🇴🇷🇴🤣🤣🤣🤣🧐🧐🧐🧐🧐🙆🙆🙆🙆💸💸💸💸💸💸💸💸💸💸
Matei Apostol
Matei Apostol Acum 2 luni
Ta
The King
The King Acum 2 luni
Mircea, cand mergi la iUmor?
NO AL NOM
NO AL NOM Acum 2 luni
💉 ?🤨🧐👎🏻
Petre Vingarzan
Petre Vingarzan Acum 2 luni
Dupa videoul asta, chiar coincidenta ai avut o vizita de la proprietar, era oricum prin zona 😂😂😂😂😂
Tractoras facut acasa
Tractoras facut acasa Acum 2 luni
🤣😂🤣😂😂
Pryse
Pryse Acum 2 luni
De unde increderea asta asa mare in "specialisti"🤔...cred ca ar fi mai corect sa lasi oamenii sa aleaga ce cred ei ca e mai bine pentru ei, fara sa faci campanii de astea "subtile" pro vaccinare😉....just saying!
Arwen Ceeport
Arwen Ceeport Acum 2 luni
😂😂😂😂 sunteti numarul 1!!!!!🥰🥰🥰
Sebastian Gurzo
Sebastian Gurzo Acum 2 luni
Mircea să mai faci videoclipul cu bunica
Daria Mărginean
Daria Mărginean Acum 2 luni
Aproape 1000k abonați 🥳🥳🥳
Nastasia Bota
Nastasia Bota Acum 2 luni
Ce videoclipuri tari ai mereu mă distrez și rîd mult când le privesc ,felicitări !!!!🤩😘🤣👍🏻
Zabreniuc Costi
Zabreniuc Costi Acum 2 luni
👏👏👏👏👏👏👍👍👍👍
Alina-Maria Mironica
Alina-Maria Mironica Acum 2 luni
Mesaj subtil. Fiecare e liber sa aleaga intre a face vaccinul si a nu-l face. Asta nu inseamna ca trebuie sa-i desconsideram pe cei care sunt sceptici in privinta acestuia. NU ESTE NORMAL SA PUNEM ETICHETA "PROSTULUI" doar pentru faptul ca nu impartasesc aceleasi idei.
Iosif Rs
Iosif Rs Acum 2 luni
Te ai vândut și tu pe toate gunoaiele sa ne prostești cu mizeria ta de vaccin De ce va tot chinuiți sa ne arătați ca e bun vaccinul dacă nu e ?
Spectrall Shark
Spectrall Shark Acum 2 luni
Cum a zis cineva in comms, acuma urmeaza un clip cu mircel sa rezolve treaba cu lumina
Merom Ish Bushcraft
Merom Ish Bushcraft Acum 2 luni
:))))))
Stefan Albesc
Stefan Albesc Acum 2 luni
Bravo băieți! Pt min 2:20 ...
Mona la multi ani sebastian stan Mona
Mona la multi ani sebastian stan Mona Acum 2 luni
Clar că unchiu ta nu îi normal
rOBY Muntean
rOBY Muntean Acum 2 luni
Mulțumim 🙂 Cineva trebuia să explice la nivel mare eroare lui sută-n mie! 👍
Cristi Pop
Cristi Pop Acum 2 luni
Cel mai tare video !!!😂😂
Andreip Andrei
Andreip Andrei Acum 2 luni
hai cu milionuuuu
Alex Spa
Alex Spa Acum 2 luni
Bine
Made by Constantin
Made by Constantin Acum 2 luni
Am cunoscut și eu oameni din ăstea 🤣🤣🤣.
IGames
IGames Acum 2 luni
:))
Flavius
Flavius Acum 2 luni
Deci aicea nu-i 🤣😅😅😅
SkiPPeR DeYyu
SkiPPeR DeYyu Acum 2 luni
Super👍
Melo Man
Melo Man Acum 2 luni
Привет из России!!!
Gabi D
Gabi D Acum 2 luni
Sputnik🤣🤣!!bine ca va vaccinează cu cel rusesc si chinezesc!plină planeta de retardați!
anca sabau
anca sabau Acum 2 luni
Numa asta ți-o lipsit ție mircea 🙄😂.
Matei Andrei
Matei Andrei Acum 2 luni
"E Rusia 1" lor
Stefania VE
Stefania VE Acum 2 luni
Tare faza!
Juani Toca
Juani Toca Acum 2 luni
😂😂😂😂😂Am dat de corent.. Decí aicea nui.......
Chere TiVi
Chere TiVi Acum 2 luni
E nasol să ai curent în pereți. Am pățit.
Andreea Gui
Andreea Gui Acum 2 luni
😂😂😂 foarte bun clipul 👍
Mariana Simona
Mariana Simona Acum 2 luni
La care specialisti te referi??? Multi specialisti spun ca nu e un vaccin Ci un instrument de modificare a ADN care va avea consecinte ff grave pt sanatatea oamenilor ... Pe langa faptul ca nu te protejaza de Covid nici pe tine nici pe ceilalti iti poate modifica sanatatea intr-un mod pe care nu il cunosc si nu isi asuma responsabilitatea nimeni ... Probabil ai facut acest video manipulativ pt bani ... Pacat de talentul tau si de superficialitea cu care abordezi o problema de sanatate
Teodora Popa
Teodora Popa Acum 2 luni
Foarte corect si adevărat!! Mai ales cu vaccinul.😂👍👍👍
Dan Zian
Dan Zian Acum 2 luni
Te-o plãtit sã faci propagandã la vaccin; tot derizoriu cã se îngrãmdesc multi?
Robert Mihai Toth
Robert Mihai Toth Acum 2 luni
🤣🤣🤣🤣🤣 rachiu de electrozi 😂😂😂😂
bucuri3
bucuri3 Acum 2 luni
Trebuia sa te gândești ca e dubios sa ceară pahar cu apa 🤣
Narcisa Ghinet
Narcisa Ghinet Acum 2 luni
Făcem jumi juma mă
Stavros Thomopoulos
Stavros Thomopoulos Acum 2 luni
Foarte bun subiectul! Bravooo
Andreea Alexandra
Andreea Alexandra Acum 2 luni
🤣🤣🤣🤣🤣
Eu Eu
Eu Eu Acum 2 luni
Parca suna a propaganda pentru vaccin. Nu numai Maricica din vale zice ca nu e bun vaccinul.. . Sunt și doctori în domeniu care spun asta. Dar cred ca și tu ca varul tău te uiți pe net mai mult la prostii.... Ai o nota mica de data asta!
Hobby Farming RO
Hobby Farming RO Acum 2 luni
Super Like . 😀😀😀😀😀👍🤝
Lucian Ciobanu
Lucian Ciobanu Acum 2 luni
Super tare băieți👍
Stefan Zmolea
Stefan Zmolea Acum 2 luni
Mirciulicăă,cu stima si respect🍻da sa nu promovezi vaccinuri ca tumna iti fac niste gauri in pereti😁
Tavi Doroftei
Tavi Doroftei Acum 2 luni
0:03 that slide
Dana Moldovan
Dana Moldovan Acum 2 luni
thx :)))
Flavu Ionescu
Flavu Ionescu Acum 2 luni
Foarte tare idea cu visul cu aurul în apartament
Adrian adryan
Adrian adryan Acum 2 luni
Ce șhod e omu ăla. 🤣
Otilia Tamara Mihai
Otilia Tamara Mihai Acum 2 luni
😁🤦‍♀️😃😀🤗😘😉
Ralf Shumy
Ralf Shumy Acum 2 luni
😍
Lang Monica
Lang Monica Acum 2 luni
Este super tare videoclipul
-MuzIq -
-MuzIq - Acum 2 luni
La mine vroia spalatorie :))
Dan Pintilie
Dan Pintilie Acum 2 luni
Slab scenariu..... Tras de cap si previzibil. De data asta nu a ieșit ceva deosebit.
Dan Pintilie
Dan Pintilie Acum 2 luni
@Jam Satana???
Dan Pintilie
Dan Pintilie Acum 2 luni
@MIRCEA BRAVO chiar in domeniu nu lucrez dar sunt destul de pasionat de acest domeniu. Merg destul de des la spectacole de teatru, urmăresc filme, mai citesc.... Imi pot da seama cand un lucru e bine facut si cand nu este reușit. Nu trebuie sa te superi ca mai ai si momente cand nu iese lucrul asa cum ti-ai dorit. Am spus că este destul de previzibil și fără nimic spectaculos. Cunalte ocazii chiar m-am amuzat bine la clipurile tale. Ăsta din păcate e mai slab.
MIRCEA BRAVO
MIRCEA BRAVO Acum 2 luni
Că nu îți place e una. Dar când ajungi să folosești cuvinte mai grele gen scenariu mă forțezi sa te întreb: lucrezi in domeniu? Ai făcut ceva scenarii la viața ta? Putem vedea vreo creație de-a ta? Că noi am mai făcut. Daca vrei îți trimit niste link-uri.
best opinion
best opinion Acum 2 luni
Ca bine zici. Fereasca sfantu! Am avut si eu niste rude ce voiau sa dea gauri ... ca sa planteze copaci. Greu i-am convins ca-i teapa, le luau unii banii si se duceau. Unii se gandesc doar la castig si nu mai judeca.
andrei sow
andrei sow Acum 2 luni
Super tare Mircea
Florin Filip
Florin Filip Acum 2 luni
Ce diagonală are TV'ul din living? :D
Adi 2103
Adi 2103 Acum 2 luni
Unchiul Dorel...
anca z
anca z Acum 2 luni
Bravoo!!Cel mai fain videoclip de pana acum! Uncheșul Cucu face tot ratingul,rad numai când îl vad cum e îmbrăcat
FireWoLf
FireWoLf Acum 2 luni
"Rachiu de electrozi" și nu are nimic :))
Kojin Nimatek
Kojin Nimatek Acum 2 luni
te-ai ajuns Vlog de 3 minute :))) esti obosit?si tu defapt vorbesti 1 minut maxim. restu omu
liliana david -ferenczi
liliana david -ferenczi Acum 2 luni
Cucu😂
Petronica18
Petronica18 Acum 2 luni
Am deschis video cu mare drag, dar nu-mi place deloc faza subtila cu vaccinu... urata faza! Nu trebuie condamnati si pusi la zid, nici cei ce vor sa faca vaccinu, nici cei ce nu vor sa il faca! Si mai ales nu trebuie nimeni indemnat cu asa mesaje subliminale! Daca unchiu'tu si neamu tau vrea sa iti traga teapa la unele chestii marunte de zi cu zi, dapai strainii cu atat mai mult...consecintele unui vaccin asa controversat de toata lumea si la nivel mondial, nu merita suportate doar pe ideea ca *s-ar putea sa fie ok!* :((((((
Petronica18
Petronica18 Acum 2 luni
@Laurentiu Popa Raspuns de disperat comunist! Traim in Romania Stat de drept si democrat, deeeeeci gata comunismu unde ce spunea Unu Trebuia sa faca restu cu placere sau nu! Ok, ai inteles?!!!! Acum e democratie si prin Constitutie si Legile tarii avem toti asigurati libertatea de constiinta, de exprimare, de informare, dreptu la libera decizie in orice domeniu, dreptu de a nu fi discriminati si de a nu fi influentati si constransi pentru unele hotarari sau decizii personale ce privesc sanatatea sau viata personala! Ok? Mesajele acestea subliminale incalca toate aceste drepturi intrun fel *GRAV* si nu ma asteptam de la Mircea sa joace asa murdar! Daca mie imi place sa fumez si vad ca tu ai o indoiala de a fuma, eu Nu am niciun drept sa te influentez si sa te oblig sa inveti sa faci asa ceva, asigurandu-te ca va fi totu ok doar ca mie imi place si imi pica bine! E gest de crima a constiintei sa stii ca esti un om puternic si infleunt si ca poti fraierii pe unu si pe altu mai slab de inger, sa faca ceea ce doar tie iti convine!!! Lasa tu creieru nostru si vezi-ti de-a tau ca mai are unele lipsuri...
Laurentiu Popa
Laurentiu Popa Acum 2 luni
Controversat e creierul vostru, nu vaccinul
Ovidiu Feiler
Ovidiu Feiler Acum 2 luni
😂😆😂😆🍺
Cristina Colibasanu
Cristina Colibasanu Acum 2 luni
Nu cu mult timp în urmă, la emisiunea de la TVR, "Rețeaua de idoli " ai spus ca aveți principii clare și nu faceți reclamă la videochat, farmacii, medicamente..... Ce s-a întâmplat cu principiile clare?
Silviu
Silviu Acum 2 luni
😅😅😅
Andreea Nicoleta
Andreea Nicoleta Acum 2 luni
Da aicea nu-i 😂😂
tom190
tom190 Acum 2 luni
Reclama la vaccin, neasteptat de urat !
Bufnița Din Dărâmături
Bufnița Din Dărâmături Acum 2 luni
Reclama la vaccin. Naspa. Video la care nu dau like
Cristina Loghin
Cristina Loghin Acum 2 luni
Si Mircel tre sa aiba de lucru nu? Felicitari!!
Florin Pop
Florin Pop Acum 2 luni
Alunecarea de la inceput - super profi! 👏
imiplacesamauit
imiplacesamauit Acum 2 luni
Salut, de unde ai luat șaua pentru bicicleta de spinning? Si eu am aceeasi bicicleta, dar vreau sa schimb șaua pt ca e oribila😂
I. Erwin
I. Erwin Acum 2 luni
Acuma cheamă-l pe Mircel 👍😆
Twid
Twid Acum 2 luni
Mircea, asteptam si compilatii cu bloopers. Macar o data la 3 -4 videouri.
Colindătorul profesionist - MIRCEA BRAVO
03:15
MIRCEA BRAVO
Vizionare 351 K
De ce își fac romii case mari? - MIRCEA BRAVO
19:24
ANTONIA - Imi Placi Tu | Official Video
3:16
Florin Cercel - Tobe si Clarinet | Official Video
3:22
Mircel și polițistul șpăgar - MIRCEA BRAVO
03:33
Acasă la un rom meșteșugar - MIRCEA BRAVO
12:25
Când vine mama în inspecție - MIRCEA BRAVO
04:49
Mi-am dus iubita la țară - MIRCEA BRAVO
03:05
MIRCEA BRAVO
Vizionare 1 mil
Meșterul de interioare - MIRCEA BRAVO
04:48
MIRCEA BRAVO
Vizionare 1,4 mil
Acasă la Bob Rădulescu - MIRCEA BRAVO
14:58
MIRCEA BRAVO
Vizionare 432 K
Haurențiu și bicicleta - MIRCEA BRAVO
04:30
MIRCEA BRAVO
Vizionare 283 K
Românii și musafirii - MIRCEA BRAVO
02:45
MIRCEA BRAVO
Vizionare 547 K
ANTONIA - Imi Placi Tu | Official Video
3:16
Florin Cercel - Tobe si Clarinet | Official Video
3:22
Haurențiu și bicicleta - MIRCEA BRAVO
4:30
MIRCEA BRAVO
Vizionare 270 K
DPS #25 - Si Jeleuri Picante
31:11
CreativeMonkeyzArmy
Vizionare 98 K
10 WAYS To SNEAK OUT Of DETENTION CLASS!
18:35
Unspeakable
Vizionare 2,6 mil
FARSE DE PE TIKTOK DE 1 APRILIE!!!
5:37
Andra Gogan
Vizionare 245 K