Medic în România. Merită? - MIRCEA BRAVO

   Vizionare 151,366

MIRCEA BRAVO

Acum 3 luni

Aici e canalul lui Paul: ropost.info
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro

Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.

Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.


În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.


Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.


Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Comentarii
Minime Flick
Minime Flick Acum 15 Zile
sper sa fie cati mai multi medici ca tine..Acum cam 2 luni am vz cum un medic rezident din romania (el fiind si cet din r moldova)a amebintat pe unul ca spera sa nu ajunga ala vreodata pe mana lui.
Maria Nedelcu
Maria Nedelcu Acum lună
BRAVO, RESPECT- FELICITARI DRAGA DR., IN PRIMUL RAND ESTI OM DE OMENIE .CINSTE OARINTILOR .
Rodica Teodorescu
Rodica Teodorescu Acum lună
O intrebare pt. Prietenul tau medic: ar fi de acord sa li se mareasca salariul in functie de cati pacienti vindeca? Asa s-ar perfectiona si sistemul medical si lumea ar fi multumita si recunoscatoare.
paparuda ruda
paparuda ruda Acum 2 luni
Nu cred ca e rau sa fii medic in Romania, este si va fi mereu o meserie respectabila si profitabila....e rau sa fii om de neam prost, chiar si cu studii. Paul, pari sa fii un tip super!
Clara Ion
Clara Ion Acum 2 luni
Tineri ca tine cat mai multi sa de a Dumnezeu Romaniei pe viitor 💕💕 Esti un exemplu de om ...respect 💕💕👌👌💐💐💐💐💐
Venera Matei
Venera Matei Acum 2 luni
Mult succes Paul și Mircea! Felicitări pentru amândoi! Pățanii cu doctori sunt cam la tot pasul. Eu am avut un șoc, la spitalului din Hateg cu o cucoana , tânăra de la radiologie , care m-a tratat execrabil , obraznica și răutăcioasă, in condițiile in care abia respiram și nu puteam sta in picioare ea îmi vorbea cam pe același ton , de ofițer SS. Nu reușesc sa ma liniștesc psihic și îmi doresc tare mult sa pot merge , acum ca ma simt bine, sa ii “ mulțumesc” cu un cap in gura ! 🤭
Cristian-D Duminica
Cristian-D Duminica Acum 2 luni
Succes!
Alina Tudose
Alina Tudose Acum 2 luni
Felicitările noastre sincere Paul!Mult succes!
Monica Trifas
Monica Trifas Acum 2 luni
Minunat medic tanar! Entuziast, inteligent, dedicat, absolut remarcabil! Acesti tineri dedicati sa fie apreciati, platiti corect, sa poata sa educe alti tineri entuziasti. Minunat sa il aduceti pe acest medic dedicat. Domnul doctor, sa ne traiti, meritati tone de respect!
Stefania Felicia Trif
Stefania Felicia Trif Acum 2 luni
Felicitari, esti un tanar deosebit. Succes in cariera!
Cristina Tudoran
Cristina Tudoran Acum 2 luni
Super video 🙌
Vasi
Vasi Acum 2 luni
are dreptate...si eu trec prin aceleasi dileme acum fiind in UK. Daca nu plecam dupa ce am terminat facultatea poate eram mai bine in Romania acum, sau macar nu aveam regretele de acum de "cum ar fi fost" si acum gandindu-ma sa ma intorc, ma descurajeaza cunoscutii spunandu-mi povesti de cat de rau e sistemul, de care nu am avut vreme sa ma lovesc ca sa ma conving singur. Totusi pe de cealalta parte, romanii de acasa care se plang de sistem nu au stat in strainatate sa vada realitatea de a fi plecat din tara, cand esti prea singur, banii castigati de fapt sunt raportati la costurile din acea tara, deci e relativ, iar prea putini se mai intorc acasa odata ce au copii care nu mai vorbesc limba, sau isi amintesc de viata lor ca incepatori in care si salariul era raportat la nivelul de experienta etc. Plecatul merita cat esti tanar si fara responsabilitati ca sa deschizi ochii, dar din pacate majoritatea cad in capcane mentale si nu se mai intorc niciodata acasa la cum am vazut destul de multe exemple, ceea ce m-a facut sa ma conving ca trebuie sa fiu atent sa nu cad in aceeasi capcana.
flavia muresan
flavia muresan Acum 2 luni
Foarte frumos ce spune. Majoritatea însă... sunt altfel. Avem , din păcate, experiențe neplăcute în acest domeniu
Adriana Blaj
Adriana Blaj Acum 2 luni
Mircea în felul asta ai ajutat la reabilitarea acestei profesîi. Te rog încearcă și cu un cadru medical mediu( asistent medical). Sunt oameni care muncesc foarte mult, nu e o meserie ușoară, epuizare masivă...mai ales în acesta perioadă pandemica....si din păcate sunt foarte blamați. Aceste profesii merită să fie reabilitate. Este multă muncă la mijloc. Felicitari dl doctor.
Reiko Akita seishin
Reiko Akita seishin Acum 2 luni
Bravo Mircea Enfin une vidéo positive qui casse cette mentalité de dire sans cesse en Roumanie"c’est mieux à l’étranger"! Il ne faut pas croire cela, je suis bien placé pour en parler, je suis français et je sais de quoi je parle. La pandémie a amplifiée les problèmes et ce n’est que le début. Je connais très bien les différences entre nos deux pays. 👍🏻 Bravo Mircea În sfârșit, un videoclip pozitiv care rupe această mentalitate de a spune în mod constant în România „este mai bine în străinătate”! Nu-l crede, sunt într-o poziție bună să vorbesc despre asta, sunt francez și știu despre ce vorbesc. Pandemia a amplificat problemele și acesta este doar începutul. Cunosc foarte bine diferențele dintre cele două țări ale noastre.👍🏻
Misss Cleo
Misss Cleo Acum 2 luni
Mie mi se pare un băiat foarte ok care chiar simte ceea ce face și anume Medicina, avem nevoie și în România de oameni dedicați. Faptul ca el este mulțumit în România nu este de judecat. Fiecare face ce simte. Plus ma repet și România are nevoie de medici dedicați. Mult respect la amândoi!! Mircea faci videouri foarte interesante si amuzante. Mult succes în continuare!!
Dan Cismaru
Dan Cismaru Acum 2 luni
Oameni misto din România 👌
Adam Stefan
Adam Stefan Acum 2 luni
dc a tinut creionu in mana tot timpu?
Travel Drone
Travel Drone Acum 2 luni
I like that you have power and motivation to continue your channel even through this pandemic 👍 appreciate it 💕
Estera Stefanescu
Estera Stefanescu Acum 2 luni
Felicitări! OMUL sfințește locul!!!
Dorel în Spania Oficial
Dorel în Spania Oficial Acum 2 luni
Nu merită în România
D. B.
D. B. Acum 2 luni
Felicitări! Mă bucur că sunt astfel de Oameni tineri, cu o astfel de gândire! Mult succes!
Raducanu Alin
Raducanu Alin Acum 2 luni
Normal ca nu ți se pare deplasate esti medic 😂
Sasa Milea
Sasa Milea Acum 2 luni
Bravo Mircea ,Bravo Domnule Doctor
gabriel ciuca
gabriel ciuca Acum 2 luni
Din păcate , așa medici precum acest tînăr sînt de o raritate crasă . Majoritatea au conștiința coruptă , caracterul pervertit de zeul ban , lăcomia paralizîndu-le voința de a face bine în termenii normali .
tatyana tanya
tatyana tanya Acum 3 luni
Frumos OM din toate punctele de vedere. Jos pălăria.
Ioana Natalia Stan
Ioana Natalia Stan Acum 3 luni
Felicitari!! Noua generatie o sa schimbe ceva in tara asta! Ca ne am saturat de comunisti!
Cami Set
Cami Set Acum 3 luni
Felicitari si multumesc pentru acest video! Mult succes d-lui doctor!
Popa Alexandru
Popa Alexandru Acum 3 luni
Serios? Ca au cand am fost la medicul specialist pt o recidiva el a dat alt diagnostic si numai cand am miscat din urechi ... atunci nu mai puteam de durere . Cand am pus pe masa ceva hartii cu portrete imediat medicul a scris reteta fara sa mai intrebe nimic si inca a indicat si la ce farmacie sa ma duc . Ultima vizita la un specialist a fost acum 2 ani . Si dupa ce i-am povestit tot istoricul medical nu a vrut sa ma consulte ,pur si simplu m-a ignorat ca persoana si a solicitat dosarul meu medical! Si era o consultatie cu plata , ma intreb si acum daca nu cumva am gresit cabinetul medical si am discutat cu un birocrat ... asa ca sistemul medical din romania si ce a putut face .
canal pentru fiecare
canal pentru fiecare Acum 3 luni
Salut
Mirela Craciun
Mirela Craciun Acum 3 luni
Bravo Mircea ca l-ai adus pe Dr.Paul😄..lasand glumz,toata admiratia pt Paul!!!!Bravo!❤❤❤
Grand Jeep
Grand Jeep Acum 3 luni
Deci concluzia e să-ți placă, să fi atras în spre meseria cutare, dar nu încerca să fi Paul, că tu eşti tu si Paul ii Paul, tu fă ceea ce-ți place, meseria ce te atrage, la ce eşti TU bun. Iar sa nu uiți că la început toate-s "grele", doar laşi/puturoşi nu pot face nimic. Dacă chiar vrei se poate, deci, să trecem la treabă!🙂✌🏻💪🏻
Pop Marius Ro
Pop Marius Ro Acum 3 luni
Da fain. Dar și eu știu o vecina tânără frumoasă care a mers voluntar la smurd cat timp a făcut școala. Iar după ce a terminat școala după nustiu câți ani, ia cerut 5000 de euro sa o angajeze asistenta pe smurd. Deci sunt sigur că în toată țara este așa și pe post de doctor și de aia pleacă proaspeți medici in străinătate că nu vor să de-a mita că sa ii angajeze la noi in tara și atunci merg in străinătate unde ii angajează fara sa dea bani și au și salar mai mare.
gabriela ilea
gabriela ilea Acum 3 luni
Sunteti adorabili , felicitari
Radu G.
Radu G. Acum 3 luni
Mircea , asează-te la o masă într-un studio și bagă Podcast , crede-mă ca suntem interesați sa cunoaștem oameni faini ca Doctorul. Ca Ușeriu... și bați sigur MCN Podcast sau IGDLCC a lui George Buhnici
MotoARN
MotoARN Acum 3 luni
Bravo Paul! Mă bucur să te redescopăr acum, după atâția ani. Mă bucur că adversarul meu de pe terenul de baschet a devenit doctor și știu că va lupta cu aceeași dârzenie pentru viața cuiva, cum ne luptam odinioară pentru minge!
simply rogue
simply rogue Acum 3 luni
Paul, ti-am dat subscribe 😊 ador freza by the way. Eu am avut noroc cand am fost operata sa gasesc un chirurg si un anestezist cu aceleasi principii, modesti si empatici precum Paul.
elena oprea
elena oprea Acum 3 luni
Bravo doctore,bafta si Doamne ajuta!Mediul darueste veata!
Nina Sbirciog
Nina Sbirciog Acum 3 luni
Bravo!👏👏👏👏👏 Un om de bun simț! Mult succes!
Ecaterina Poiana
Ecaterina Poiana Acum 3 luni
Eu am avut, ca pacient ,un corifeu al medicinei germane ,care a făcut facultatea de medicină la Cluj și care a spus că avem cea mai buna școala de medicină din lume
michen25
michen25 Acum 3 luni
Din ceea ce văd, locuiește pe Sopor, in Grand Park residence?
Gheorghe Saitis
Gheorghe Saitis Acum 3 luni
bravos OAMENI dragi !
De prin trafic adunate
De prin trafic adunate Acum 3 luni
Mult succes!
Radu Radu
Radu Radu Acum 3 luni
Felicitari Mircea, pentru tot ce faci dar si ca arati publicului si oamenii exceptionali ai tarii noastre. Aceste fapte eroice trebuie evidentiate, laudate, si nu ce ne arata media, vedete de carton, incultura, manelism. Sa mergi sa discuti cu cat mai multi resprezentati cu care sa ne mandrim, sa spunem sunt mandru ca sunt roman, ca in tara in care traiesc eu, traieste si domnul doctor, si un olimpic, un cercetator, un salvator montan, un pictor, un agricultor, un profesor, un inginer etc.
Marcel Urs
Marcel Urs Acum 3 luni
Cum se numește vlogu lui Paul?
simply rogue
simply rogue Acum 3 luni
Oarga paul
Dinu Toadere
Dinu Toadere Acum 3 luni
Da ,am avut la secția nasteri episod în care l-am văzut pe *conferentiar Stamatian * în acțiune când își exercita dreptul de *Dumnezeu * peste sectie ,crezând ca și eu sunt umilul sau supus pe plantația care o păstorește dumnealui . A fost stupefiat sa afle de la mine ca eu nu sunt la ordinele lui ... Medicii trebuie sa înțeleagă ca ceea ce dau aceea vor primi ,în cazul meu ,respect .
Frezor prin așchiere
Frezor prin așchiere Acum 3 luni
Tăticul lor Arahat e anapoda... Ei sunt băieți buni!
Marius Ionel
Marius Ionel Acum 3 luni
de ar fi toti medicii ca Paul ce bine ar fi . Dar cei mai multi sunt aroganti , plini de ei , fara empatie si intelegere . Si am.avut de a face cu destui medici. Am intalnit si medici tineri aprox 30-35 ani la privat e adevarat , amabili si intelegatori fara sa râda de fobiile mele legate de tot ce e spital , operatii , ace , etc .Dar sunt foarte rari. Respect tanarului medic Paul !
Cami A
Cami A Acum 3 luni
Felicitari pentru modul cum ganditi amandoi!
Istvan Tibor Toth
Istvan Tibor Toth Acum 3 luni
Like pentru Paul a fost un episod reusit
Iron CαlIN
Iron CαlIN Acum 3 luni
Pare a fi un doctor foarte bun. Pacat ca e angajat.
bela czako
bela czako Acum 3 luni
Il urmaresc! De la el am aflat ce echipament are o ambulanta SMURD si cat de greu este rucsacul "ambulanta"! El a cantat Desteapta-te romane in metroul din Franta. ❤️❤️👍👍💪💪
Cecilea Sosu
Cecilea Sosu Acum 3 luni
Felicitări pentru acest vlog Mircea. Succes prietenului tău domn doctor.
Bradean Ioana
Bradean Ioana Acum 3 luni
Foarte frumos ,bravo sa tot avem asa tineri in Tara cu ei România merge mai departe.BRAVO BRAVO BRAVO
Vali Dan
Vali Dan Acum 3 luni
Un doctor modest cu bun simt si dedicare cat cuprinde,un exemplu de urmat. Cate unul macar ca el in fiecare spital,clinica ,policlinica etc. si sistemul medical ar fi perfect !
Lu
Lu Acum 3 luni
Sunteți minunați amândoi. Mult succes.
Aurelian Vasile
Aurelian Vasile Acum 3 luni
Hai ca am glumit
Loading music
Loading music Acum 3 luni
ropost.info/name/_KN3cJQw0FRdnaD9VgQk9g.html
Silviu Bogdan
Silviu Bogdan Acum 3 luni
Bravoo!Prin mentalitate si tinerii se poate schimba Romania!
Carmen. Marianne sos
Carmen. Marianne sos Acum 3 luni
Complimente băieți! De oameni ca voi doi are nevoie țara asta. Macar 60 la sută din tineri daca ar fi ca voi, Romania ar avea un viitor strălucitor.
Doza De IQ
Doza De IQ Acum 3 luni
Sa speram ca nu e un caz izolat, eu am incredere in tinerele generatii care nu sunt spagari
Mary Geo
Mary Geo Acum 3 luni
A c am slabit Domn Doctor.... cauta pe cineva sa ii faca de mancare?🤭
Ela Lee
Ela Lee Acum 3 luni
E prima data cand am dat dislike la un video al tau si pe care nu l-am terminat de vizionat. M-am chinuit sa ma uit 9 minute si tot ce am simtit a fost stanjenire si repulsie. Cred ca e mai bine sa te concentrezi pe vedeouri comice si sa lasi "eroii" sa vorbeasca cu faptele lor la locurile de munca. El nu e doctor...e doar un tanar absolvent, fara maturitate.
Mirey C
Mirey C Acum 2 luni
Anii conteaza?! Oamenii la inceput, fara decenii in domeniu, nu pot fi luati in seamă? De ce e imatur?! Pt ca nu s a abrutizat si ticalosit in sistemul corupt si putrezit??!!
Diana Ioana
Diana Ioana Acum 3 luni
Cine spune că nu e medic?! Scuza-ma, el ocupa un post de medic rezident. Atât ura puteți emana unii, extraordinar. Și crede-mă, 6 ani de medicina și ce vezi prin spital ne maturizează suficient. Când ajungeți la spital, mergeți la un consult de rutina etc, spuneți că simțiți repulsie medicului și ca e un imatur. Succes!
Marian Mariana
Marian Mariana Acum 3 luni
Ce naiba cum nu merita toate vilele de peste un milion de euro sunt deținute de doctori.
Alex Mif
Alex Mif Acum 3 luni
Multumesc!
Andreea Ristea
Andreea Ristea Acum 3 luni
imi place paul si ii doresc succes! bai mircea, sunteti cei mai destepti si va ador! continuati sa faceti treaba buna!
Gogonea Marius
Gogonea Marius Acum 3 luni
Bravo
Puferiu
Puferiu Acum 3 luni
Nu accepta spaga pana incepe sa ii chioraie matele de foame. Povestea oricarui medic la inceput de drum.
Mirey C
Mirey C Acum 2 luni
Nu le mai chioraie. Rezidentii au salarii si de 5000 net!
Diana Gațcan
Diana Gațcan Acum 3 luni
Eu ca și muzician am învățat 20 de ani și ca mine sunt o sumedenie...dar ăștia învață 6 ani și se folosesc de titulatură 💪💪💪
Dora Popovici
Dora Popovici Acum lună
@Diana Gațcan Poți trai fără muzicieni, dar la un moment dat fără “ăștia” care învață 6 ani nu....sa privim și la utilitatea socială doamna muzician!
Diana Gațcan
Diana Gațcan Acum 2 luni
@Mirey C 9 ani de gimnaziu+3 liceu+6 licență+masterat+ practica de specialitate 2.
Mirey C
Mirey C Acum 2 luni
Felicitări! Puteți detalia, va rog, cati ani de studii universitare, postuniversitare s.a. ?! Sau poate in 20 de ani se adună si liceul de specialitate?
6568ggg
6568ggg Acum 3 luni
un spagangist ii dau io 50 de cutite
ionut Linta
ionut Linta Acum 3 luni
Respect DOCTORE
Dorel Mesaros
Dorel Mesaros Acum 3 luni
Jos pălăria,Mircea!
Lidia T
Lidia T Acum 3 luni
Câtă voință. Exemplu super bun.
Mariana Dan
Mariana Dan Acum 3 luni
Modestie... caracter... 👏👏👏😊
Victor Vogt
Victor Vogt Acum 3 luni
Paul a apărut în vlogul lui Andrei Vereștiuc cu aceea ambulanță
Kamelia Stefan
Kamelia Stefan Acum 3 luni
Felicitări....
Marius Tdr.
Marius Tdr. Acum 3 luni
Cel mai tare Doctorrrr👍👍👍👍👍👍
Circu Gabriela
Circu Gabriela Acum 3 luni
Cum il gasesc pe domnul doctor paul pe ROpost, celalalt nume
simply rogue
simply rogue Acum 3 luni
Oarga paul
Ion Ion
Ion Ion Acum 3 luni
👍👍👍👍👍👍
vw7q8e.
vw7q8e. Acum 3 luni
Respect celor care stă și lucrează în România, voi sunteți patrioți adevărați ❤🇷🇴
Marian D
Marian D Acum 3 luni
Like !
Emil Encean
Emil Encean Acum 3 luni
Da cine recunoaște in fața camerei tv?Toti angelici ,puri ,dedicați acestei meserii!😂!
Cristian Rădulescu
Cristian Rădulescu Acum 3 luni
👏👏👏
Domnica Roman
Domnica Roman Acum 3 luni
Mi-a plăcut foarte mult discuția ta cu Paul! Felicitari! Este foarte deschis și spune lucrurilor pe nume! Succes în continuare!👏
Florica Nedelcu
Florica Nedelcu Acum 3 luni
Felicitări!Seamănă cu un medic de aici dacă face ce zice.Bravo!Aici asistenta le zice pe nume,fără domnu.Si cu noi,pacienții vorbesc normal,cum vorbești tu cu amicul tău.
Florentina Dunga
Florentina Dunga Acum 3 luni
Superb, când o sã avem in România majoritatea personalului medical cu aşa mentalitate o sã funcționeze foarte bine sistemul sanitar. Mai e nevoie de ceva timp. Succes mult în carierã domnul doctor!
Alexandru Brad
Alexandru Brad Acum 3 luni
Felicitari👏👏
George
George Acum 3 luni
Mircea ,am o rugăminte ! Vrei te rog sa faci un interviu cu Elekeș Levente ?
George
George Acum 3 luni
Băiat cu bun simt super pe toate planurile. Era și normal sa fie așa din moment ce Mircea Bravo spune că îi este prieten .
moldovan vasy
moldovan vasy Acum 3 luni
Felicitări cand vad astfel de oameni am speranța că si Romania va deveni cândva ca afara
Mihaela Borcea
Mihaela Borcea Acum 3 luni
Pur si simplu nu vroiam să nu se termină acest vlog. Respect! 👏🥰
Laura Pearson
Laura Pearson Acum 3 luni
Intreaba-l pe domnul medic, a auzit de anemie hemolitica?
Diana Ioana
Diana Ioana Acum 3 luni
Cred ca orice student la medicină a auzit de ea și cei mai interesați au și învățat despre ea 😅😂
Cornel Hansen-Juhas
Cornel Hansen-Juhas Acum 3 luni
Respect!❤️👍
Mandea PLAY
Mandea PLAY Acum 3 luni
aia cu plicul e vrajeala ce era prost sa recunoasca :D
Maria Podar
Maria Podar Acum 3 luni
E frumos sa visam si sa visati si voi din pacate realitatea e alta. Si noi pacientii si voi tinerii medici ne luptam cu doctorii ,,de renume " spagari. In lumea reala e asa deocamdata. In Romania e greu sa trezesti constiinta medicilor. Fara plicul gros mori. Ce trist!!!!
MILIARDELE DIN CARTI - ANDREW TV
MILIARDELE DIN CARTI - ANDREW TV Acum 3 luni
ropost.info/flow/rNiUoXybnK-csoQ/video.html
Paul Ovidiu
Paul Ovidiu Acum 3 luni
MIRCEAAA DRAGULE MAI SCHIMBA BLUZA
Kill The Idols
Kill The Idols Acum 3 luni
Ptr ce ne trebuie medici,dacă farmaciile îți dau orice,ptr orice fără rețeta ?...in sud medicii sunt cei mai corupți,fără bani,te lasă sa mori.cand cei din sud au venit in Cluj,nu le veneau sa creadă,ca merge treaba fără șpagă.
Marina Ludmila Pogoreanu
Marina Ludmila Pogoreanu Acum 3 luni
Felicitari pentru interviu.Felicitari pentru d-nul dr.Sa fie sanatos si sa nu-si piarda entuziasmul.Eu sunt medic de familie si am 60 de ani.Incercati un interviu si la aceasta varsta.
man cris
man cris Acum 3 luni
Din pacate exista din ce in ce mai multe cazuri in care personalul medical neglijeaza pacientii, unii chiar vorbesc urat cu ei ,nu mai exista empatie .Doar interes financiar mai exista la multi.Cati oare mai dau la medicina pentru ca le place ce fac sau majoritatea dau la medicina doar pentru faptul ca acum salariile sunt foarte bune ,cat despre bolnavi nici nu le prea pasa
Am pierdut războiul cu vecina - MIRCEA BRAVO
17:56
Valoarea Faptei. Mircea Bravo (10 04 2021)
57:44
@Tzanca Uraganu  - Ca miliardarii HIT 2021
2:58
Tzanca Uraganu
Vizionare 673 K
ANDY ADETU❌HELLEN - RANGA🚨
2:30
yayamusicproduction
Vizionare 292 K
NANE x DELIA - ÎN RAI ☀️ (video oficial)
2:57
Bob Radulescu, actor. nCunoscutii S1E1
21:23
Negocieri în piața din Dubai - MIRCEA BRAVO
15:28
Italy 4K - Scenic Relaxation Film With Calming Music
1:00:44
Vom mai filma clipuri cu bunica? - MIRCEA BRAVO
16:04
De ce își fac romii case mari? - MIRCEA BRAVO
19:24
Am făcut autostopul prin Cluj - MIRCEA BRAVO
19:53
Acasă la un rom meșteșugar - MIRCEA BRAVO
12:25
Acasă la jumătatea mea - MIRCEA BRAVO
12:45
MIRCEA BRAVO
Vizionare 410 K
@Tzanca Uraganu  - Ca miliardarii HIT 2021
2:58
Tzanca Uraganu
Vizionare 673 K
ANDY ADETU❌HELLEN - RANGA🚨
2:30
yayamusicproduction
Vizionare 292 K
NANE x DELIA - ÎN RAI ☀️ (video oficial)
2:57
Seniors Needs to be STOPPED!
37:08
PewDiePie
Vizionare 3,9 mil
Main pistol-pistolan bareng pacar seru kali ya?
0:53
TIPURI DE CUPLURI #3Chestii
9:40
3 Chestii
Vizionare 154 K