Cum a fost cu Mihaela la Brașov 😍 - MIRCEA BRAVO

   Vizionare 276,514

MIRCEA BRAVO

Acum lună

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro

Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.

Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.


În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.


Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.


Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Comentarii
stefan farkas
stefan farkas Acum o Zi
Foarte frumos este o modă faina
Daniela Dan
Daniela Dan Acum 4 Zile
Frumoasa fata
Anton Anamaria
Anton Anamaria Acum 16 Zile
Și eu sunt din Brașov
Madalina Salcutan
Madalina Salcutan Acum 24 Zile
Mihaela este fiica dirigintei mele
AndreiDani NanaPloka
AndreiDani NanaPloka Acum 25 Zile
Pana la urma care e iubita ta?😂
Onciu Adrian
Onciu Adrian Acum 29 Zile
cum s-ar spune pe la voi... *Fain tare!*
David Alexandru
David Alexandru Acum lună
de andrei mio placut cel mai mult
Stefania Birse
Stefania Birse Acum lună
Omg Mircea she love's you can't you not see it😄🙈
Grigore Guzun
Grigore Guzun Acum lună
Oameni frumoși!i!i!i!i!
Lenovo Telefon
Lenovo Telefon Acum lună
Faceți treabă faină. Felicitări!
Alex Xiyy
Alex Xiyy Acum lună
Ia-o de nevasta
Tina Mitre
Tina Mitre Acum lună
De toti mi-a plăcut, echipa fantastică ❤️ Mircea, ia-ți o pernă cu tine la drum data viitoare, ptr spate 😁
JkAra Nicu
JkAra Nicu Acum lună
Mi-ar placea ca Mircea sa vada ce-i scriu; si anume, felul in care Mihaela se uita la el, eh, that's bang.
undercover cat
undercover cat Acum lună
Amândoi sunt super distractivi. Mi-ar fi plăcut să am asemenea prieteni, sincer..
Florin Dorin Iancu
Florin Dorin Iancu Acum lună
Așa cum mă așteptam.. si cum era clar.. ESTI.. pardon.. toată ECHIPA TA , SUNTEȚI CEI MAI TARI. . Cred că a-ți trecut și prin Aiud.. Multe salutări
spruceguitar
spruceguitar Acum lună
Miha... Esti asa cum spune si MB foarte frumoasa... insa mai lasa produsele animale ca deja esti dolofanica. Mananca 6 luni fara niciun produs animal sa vezi ce beton vei arata. Dupa care tu decizi cu dieta. Ti-am dat solutia cea mai buna.
Ciprian Nanea
Ciprian Nanea Acum lună
Dislike Mihaela smoking in rest nota 10
Ciprian Nanea
Ciprian Nanea Acum lună
Dislike Mihaela smoking in rest nota 10
Snoopy The Beagle
Snoopy The Beagle Acum lună
De Cristi ne-o plăcut, clar!
florin vida
florin vida Acum lună
De toti ne-o placut!! Foarte fain!
Bogdan Fedoreac
Bogdan Fedoreac Acum lună
Ce fain...ca Miha bea suc Olympus ...cele mai tari sucuri! Bravo Miha
Cantemir Pop
Cantemir Pop Acum lună
de andrei, bineinteles :)
Stefan Maxa
Stefan Maxa Acum lună
2:16 Mircea :))))))) saracu' prinde pensia pe vlog xD
Bogdan M
Bogdan M Acum lună
Buna treaba! Faina echipa, ne cuceriti cu naturaletea asta. Inspiratie, energie si mult succes inainte!
Arwen Ceeport
Arwen Ceeport Acum lună
Felicitări pentru toată munca depusa și pentru toată echipa!!!! 😍😍😍 Ne inseninati și ne aduceți zâmbetele pe buze!!!! Va mulțumim din suflet 😍🥰🥰🥰💋💋💋❤️❤️❤️❤️
Sorin Andrei
Sorin Andrei Acum lună
clar ca miha e cea mai tare de aici
Letty Onea
Letty Onea Acum lună
Sunteți cei mai faini ardeleni Bravooo Mircea 😘❤🤗
M Vaxila
M Vaxila Acum lună
Mihaela frumoasa foare
CoCostanezia
CoCostanezia Acum lună
Accident in Brasov ropost.info/flow/2r2nr6xgjonb2p4/video.html
InnaEysan
InnaEysan Acum lună
Cel mai bun canal de youtube la care ma uit cu drag si interes mereu! Felicitari pentru munca pe care o faceti, copiii! Meritati toata aprecierea si stima! Te potrivesti super cu Mihaela!❤ Amuzanta faza cu odata pe luna😂 Imi aminteste de un serial de Craciun "Iubit de sarbatori" sau ceva de genul. Oltenii va pupa😘😘😘
Marian Yacob
Marian Yacob Acum lună
Ziua 20: Incercand sa fac 10k abonati din Comentarii!:) .
Bboy Tyby
Bboy Tyby Acum lună
dulce rau Mihaela, dragoste la prima vedere
Alin MCA
Alin MCA Acum lună
5:49 ce are aia pe mâini?🧐 Sau așa o fi culoarea ei☠️👻
Alex Spa
Alex Spa Acum lună
Bravo, ce bine ca ati trecut la 2k
Petrescu Gabriel Dumitru
Petrescu Gabriel Dumitru Acum lună
Mihaela arata la fel ce viitoare mea iubita! :))
Romulus Precup
Romulus Precup Acum lună
Eu nu inteleg cum de sunt oameni care dau dislike ?126 de dislike.Eu cred ca unii sunt ciudosi pe Mircea,Mihaela si echipa altfel nu-mi pot explica.
LUIZA VĂRĂȘTEANU
LUIZA VĂRĂȘTEANU Acum lună
Va iubim mult pe Mihaela care este superba.pe Mircea.bunica.d-l Sandu.si pe toti ceilalți din echipa.La cât mai multe clipuri.reclame.Sunteți forza
P N
P N Acum lună
De Miha!
roxana gabriela dragan
roxana gabriela dragan Acum lună
Ești mortal Mircea!! Din toate punctele de vedere!! Ai o echipă super tare!! Și Mihaela e o dulce!! Mult succes în continuare!!
DPa
DPa Acum lună
Cameramanul are cel mai frumos job cu voi, rade continuu :)) Don t miss the Miha :)))
Sorin Dan
Sorin Dan Acum lună
Andrei creca isi mai da cate un pai, ce fatau face cateodata 😂😂
razvan dragomir
razvan dragomir Acum lună
Andrei e foarte tare că el nu pare că nu vorbește mult. Că la el pe vlog-uri are un debit verbal de mamă mamă... ropost.info/flow/0aZ9fquCannO2qI/video.html Bine Andrei... ;))
Sorin Rusu
Sorin Rusu Acum lună
Miha
Patricia Giura
Patricia Giura Acum lună
Sunteti toti exceptionali altfel nu ar mai iesi asa frumos de fiecare data. Cred ca fiecare are ceva special.Va respect foarte mult. Si imi place foarte mult ideea de a arata si cum va petreceti voi timpul între sau in afara filmărilor. Astept de fiecare data cu nerabdare urmatorul video. Felicitari!(imi e dor de Haurentiu si bunica) 🥰😘
Ben Hlamaga
Ben Hlamaga Acum lună
Bravo la toti sunteti foarte buni toti!
Viorel Iute
Viorel Iute Acum lună
esentele tari se tin intre oameni cu relatii serioase Bravo Mircea! Te salut si te astept pe la Arad.
Adrian Leric
Adrian Leric Acum lună
Fain
Dumi Geo
Dumi Geo Acum lună
Fain clipu,faina viata voastra "impreuna"-))))o data pe luna e fix cat recomanda doctoru-))
Syncro Van
Syncro Van Acum lună
Miha este grozavă ! Nu doar că arată bine, dar are un vibe fain și o atitudine pe măsură.
Cătălin Vlădescu
Cătălin Vlădescu Acum lună
Mihaela...se stie! :)))))
Titi Keeram
Titi Keeram Acum lună
ropost.info/flow/lJyGb4J4d6HPx6Y/video.html
Larisa Cherecheș
Larisa Cherecheș Acum lună
"icre fără peste, omleta fără ou și jumări fără carne " 😂😂😂😂 Și totuși cum a fost mâncarea vegan? Eu cres că a fost delicioasă 🤗
Constantin Daniel
Constantin Daniel Acum lună
👍👍👍
Petronel Laviniu Malutan
Petronel Laviniu Malutan Acum lună
stretching dupa condus masina aia ?
eugen tdr
eugen tdr Acum lună
Santeti faini! Spor la filmări!
dermina silvian
dermina silvian Acum lună
Ce Frumoasă ie Mihaiela 👄💞
Valentina Souca
Valentina Souca Acum lună
De toti mi- a placut
Mircea Mrian Andrei
Mircea Mrian Andrei Acum lună
Macar i-ai ...tras-o? ..(o asa vedeta ca tine se pare ca traiesti din ...laba!)
George
George Acum lună
Mai ești prin Bv ? Când am venit în Cluj mai ocolit . Acum în Bv ?
Happy life in the rain
Happy life in the rain Acum lună
Am fost la cerșit 😂 grea meserie AM fost la cerșit și am dăruit bani si mancarea unor persoane care chiar aveau nevoie !
Catalin Ciprian
Catalin Ciprian Acum lună
La 9:03 Mihaela face pishu din picioare ?:)))
Flori Avram
Flori Avram Acum lună
L-ați întâlnit și pe Pablo a' lui Godină ?
Dani Danci
Dani Danci Acum lună
Bună. De ce, nu a purtat Mihaela centura în mașină? Din acest punct de vedere sunteți un exemplu negativ.
C C
C C Acum lună
Ce rîs colorat vine din spatele camerei😂😂
Roxana Ilas
Roxana Ilas Acum lună
de.Tudor.mi a.placut si gagica Mihaela
Ezy Rax
Ezy Rax Acum lună
Mie mi-a plăcut foarte mult de Andrei. Subscribe la Andrei vă rog .
Aryadne muchas cosas
Aryadne muchas cosas Acum lună
😀
Sorin F
Sorin F Acum lună
Mihaela devine din ce in ce mai mișto, pe când mircea tot mai nașpet. Odată cu imaginea și banii, kiks in.. aroganta si scrâboșenia .
Edy
Edy Acum lună
frumoasa rau gagica
Anca Dobrean
Anca Dobrean Acum lună
Sunteti fenomenali...in dimineata asta servesc cafeaua cu voi.Va pup din Atena,sa veniti si pe aici...va cazez la mine.Va doresc o zi buna
Cirip !
Cirip ! Acum lună
La min 2:55 Mircea era pe STOP 😄
Marius Pop
Marius Pop Acum lună
De Andrei si de Cristi
Adriana Blaj
Adriana Blaj Acum lună
De Mihaela, normal, ne- a plăcut cel mai Mult....ca ne- ă fost tare dor de ea....si de voi ne- a plăcut ,bineînțeles. Sunteți o echipă frumoasă
Vasile Cozma
Vasile Cozma Acum lună
Salutare tuturor. Mă da io am crezut ca te pi....,cum stăteai așa crăcănat și lipit de mașină.🤪😜😂😂😂
Wassy Wassyle
Wassy Wassyle Acum lună
Ai fost la mine în cartier. Ce mândru ma simt ca ai trecut pe aici. Te admir. Succes.
Baloi Ioan Lucian
Baloi Ioan Lucian Acum lună
Toții a-ți fost super ok Mircea în Germania când vi ? Te cazez Gratis te duc eu în locuri faine
Baloi Ioan Lucian
Baloi Ioan Lucian Acum lună
Te cam privea Mihaela cu ochii dulci 🤩
Macelaru Levin
Macelaru Levin Acum lună
Min 5 40 . Pai eu cred ca ma tavaleam pe jos, numai ca sa ma ingrijeasca ,, Miha'' . Ia uite e deja ingrijorata.... pe bune Mircea.... Lasa fata sa te ingrijeasca.
stealTH
stealTH Acum lună
Nu ne mai pupati ca luam toti covid
Seby Bors
Seby Bors Acum lună
Sal ba foarte fain
Beniamin Muresan
Beniamin Muresan Acum lună
Cristi!Bă Cristi!Râde la greu!Like 👍
Sorina Ghencian
Sorina Ghencian Acum lună
Toti sunteti Minunati
danut1970ro
danut1970ro Acum lună
Superba iubita lui Mircea
Adrian Ionescu
Adrian Ionescu Acum lună
I ai dat la buci?😂
alin ciucanel
alin ciucanel Acum lună
Nevasta și amanta ..ce zici Mircea.Pui de-o croială la faza asta.In caz de nu ai subiecte de proiect
Gaming [S]Kill[Z]one
Gaming [S]Kill[Z]one Acum lună
fa si video-uri in care tu si Miha.. aha aha !! :))
alin ciucanel
alin ciucanel Acum lună
La ce sa folosești degetul din mijloc 😲🤔
Mike Wolf
Mike Wolf Acum lună
Thumbnail: FakeTaxi
coman dan
coman dan Acum lună
dejtu trebuia sa-l bagi in bazdac la Micaela sa se vindece ...
Claudia Ioana
Claudia Ioana Acum lună
Sunt o ardeleanca de pe Someş departe de casa de multi ani dar te urmaresc Mircea si te ador ptr.ca ti -ai pastrat graiul autentic din Ardeal ! Esti minunat si colegii tai la fel ; Mihaela un adevarat talent fara fițe !
Wise&Smart
Wise&Smart Acum lună
Asta e o intrebare pt romanii:)) " Miha ai mai fost pe o autostrada vreodata?":)) ioii!:)) am fost in vizita la soramea care sta la tara si nu prea ii place ei sa se plimbe ii place mai mult acasa, si discutam printre altele mi a povestit cum a fost cand a fost in Belgia, si a inceput sa imi povesteasca asa uimita despre "ce misto este pe autostrada" :)) si tot imi explica ea ce inseamna autostrada si ce faiinnnn este!!! Imi venea sa plang, dar am lasat o sa povesteasca, ma gandeam daca as inregistra o si i-as trimite la Dl presedinte inregistrarea nu i s-ar "inmuia umpicut inima" sa auda un roman vorbind despre autostrada ca despre Disneyland:(
Alex - Hawaii Beach
Alex - Hawaii Beach Acum lună
Cel mai mult mi-o plăcut de Miha
Heinsenberg
Heinsenberg Acum lună
Baga te pe Mihaela, nu fi nebun.
Horia Pop
Horia Pop Acum lună
Dictia Mihaelei e de invidiat! :)
Huba Szarvas
Huba Szarvas Acum lună
In Cluj n-ati gasit sa filmati interior ? :D
Atodiresei A.C.
Atodiresei A.C. Acum lună
Mircel si prietenii sai! :)
Andrei Tncn
Andrei Tncn Acum lună
Ma infractorule da` unde-i Stanca ?
Daniel Ciobanoiu
Daniel Ciobanoiu Acum lună
Foarte antipatica e fata asta , nust de ce dar asa mi se pare
samurai jr
samurai jr Acum lună
legenda spune că după ce ai închis camera ai ars-o😎🤣🤣
ARHANGHELU1
ARHANGHELU1 Acum lună
04:00 soferul ala conduce atat de bine incat andrei are centura in spate 😂😂😂
Julian
Julian Acum lună
Dar poate e ok soferul. Problema e ca sunt alti dementi pe sosele... Si eu le zic celor din spate sa-si puna centura... am evitat prea multe accidente la limita...
Valoarea Faptei. Mircea Bravo (10 04 2021)
57:44
Nikolas - 7 continente (Official video)
2:46
Florin Peste Records
Vizionare 1,6 mil
Când îți cauți apartament - MIRCEA BRAVO
03:19
Precum șoricelul din Tom & Jerry  👀 COSTI DIȚĂ
56:55
Bunica lui Mircea Bravo reacționează la Dacia mea!
11:56
Negocieri în piața din Dubai - MIRCEA BRAVO
15:28
Haurențiu și bicicleta - MIRCEA BRAVO
04:30
MIRCEA BRAVO
Vizionare 282 K
Mircel și polițistul șpăgar - MIRCEA BRAVO
03:33
De ce își fac romii case mari? - MIRCEA BRAVO
19:24
Ce vor femeile de 8 martie - MIRCEA BRAVO
08:47
MIRCEA BRAVO
Vizionare 143 K
Nikolas - 7 continente (Official video)
2:46
Florin Peste Records
Vizionare 1,6 mil
My Wife is an EVIL Ghost!
18:39
Matt and Rebecca
Vizionare 2,4 mil
The best and worst show on every streaming service
20:12